În ședința de miercuri, 15 decembrie, a Guvernului s-a discutat despre un nou proiect privind Certificatul verde. Purtătorul de cuvânt al instituției a anunțat că o decizie finală va fi luată în coaliție.
”A fost o discuţie în acest sens, în cadrul Guvernului. Decizia privind forma acestui proiect va fi discutată, din câte am înţeles, la nivelul coaliţiei, urmând apoi ca elementele confirmate şi concretizate să fie comunicate.
Este o decizie care urmează să fie discutată şi în coaliţie, după care vom avea mai multe detalii”, a anunțat Cărbunaru, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, notează Agerpres.
Nu a fost menționată data la care se va lua decizia finală, însă Cărbunaru a precizat că totul va fi cât de curând.
”Au fost prezentate elemente care, pentru a fi prezentate presei, trebuie să ajungă într-o formă validată, ceea ce nu este cazul discuţiei de astăzi. Au fost prezentate elemente concrete, însă măsura în care ele vor rămâne în această formă depinde de o serie de discuţii care încă nu au avut loc.
Timpul rămas într-adevăr este scurt, dar înţeleg că şi discuţiile care se poartă pe această temă se vor purta într-un termen scurt, astfel încât măsurile să poată fi introduse într-un timp util”, a mai spus Cărbunaru.